CUPA EUROREGIUNII DKMT, TIMISOARA 26 NOIEMBRIE 2016, EDIŢIA a VIII-a

CUPA EUROREGIUNII DKMT
TIMISOARA 2016
EDIŢIA a VIII-a

Astfel în acest weekend, Clubul de înot masters, purtând numele inspirat chiar din cel al oraşului pe care îl reprezintă în întreaga lume unde concureaza – ,,Reşita 07” a participat în Timişoara la Concursul internaţional de înot masters în bazin scurt (25m).

O nouă întrecere sportivă având ca obiectiv păstrarea titlului de club campion între cluburile de înot masters aparținând regiunii DKMT.

Euroregiunea DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa) reprezintă o regiune europeană de colaborare transfrontalieră, înființată în 1997, între România, Ungaria şi Serbia. Din cadrul ei fac parte: județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș din România; județele Bács-Kiskun, Bichiș, Ciongrad, Jász-Nagykun-Szolnok din Ungaria şi provincia autonomă Voivodina din Serbia.

Dincolo de obișnuitele deja rezultate individuale ale componenţilor clubului, trebuie remarcată de această dată munca în echipă de care au dat dovadă înotătorii reșițeni. Dovedind o mobilizare exemplară și participând aproape la toate probele concursului pentru a aduna punctajul maxim, cei 17 înotători ai Clubului REȘIȚA 07: Rodica Grangure, Bogdan Traian, Gianina Cumpănaş, Flavius Giarmati, Cristina și Oana Madau, Dorina Iana, Teodor Nuteanu, Iudith Pau, Yvonne Demenyi, Roxana Laszlo, Mihai Mariana, Preda Gheorghe Dorin, Andrei Colţă, Carmen și Ilie Vegheriuc și Alexandru Tobă, au reușit să învingă împreună puternicele și motivatele cluburi de înot masters sârbești, ungurești sau din România – 13 la număr, totalizând peste 100 de concurenți, și să aducă Cupa DKMT la Reșita.

Inedit și excepţional este faptul că Gianina a concurat fiind însărcinată. Viitorul înotător al echipei reșițene sperăm că va fi sănătos, poate și pentru că mama lui știe că sportul aduce cu el și sănătatea atât de căutată de noi toți.


Articolul rezumat apărut in presa reșițian Info Caras.

REZULTATE CONCURS
REZULTATE STAFETE
CLASAMENT CLUBURI

spankwire